Prima pagina > Biroul de presa > Evenimente > Global Forum 2009  


  Global Forum - Bucuresti 2009 

19.10.2009

 

Editia din 2009 a GLOBAL FORUM,  cea mai prestigioasa conferinta din domeniul IT&C, se desfasoara in perioada 19-20 octombrie 2009 la Palatul Parlamentului, in Bucuresti, Romania, fiind prima tara din Europa de Est ce gazduieste acest forum. 

 

Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii este unul dintre organizatorii evenimentului “Global Forum 2009 - Shaping the Future” la care sunt asteptati sa participe pentru a discuta despre Societatea Informationala peste 300 de lideri politici, lideri de companii multinationale, membri ai mediului academic, primari, asociatii, renumite firme de consultanta si de avocatura, atat din Europa cat si din cele doua Americi, Asia-Pacific, Orientul Mijociu si Africa.  

 

Luni, 19 octombrie, Catalin Marinescu, presedintele ANCOM, prezinta in cadrul Sesiunii 1 a evenimentului International Global Forum principalele evolutii din sectorul comunicatiilor in primele sase luni ale anului 2009.

 

Marti, 20 octombrie, ANCOM gazduieste in cadrul Forumului o sesiune pe tema Mobile Broadband Wireless Access. In cadrul sesiunii prezidate de ANCOM vor fi dezbatute impactul si beneficiile retelelor si tehnologiilor de acces in banda larga prin mijloace wireless asupra sectorului comunicatiilor electronice – administrarea spectrului radio pentru a stimula dezvoltarea broadband, solutii pentru zone izolate, dividendul digital, dezvoltarea retelelor, tehnologii de ultima ora, impactul reglementarii asupra serviciilor mobile de banda larga.

 

Si-au confirmat participarea ca vorbitori in cadrul sesiunii gazduite de ANCOM: Pablo Brito, Director Adjunct, EU Wireless Marketing, Huawei, Germania, José Manuel Ferrari Careto, Membru al Consiliului de Administratie, Autoritatea Nationala de Comunicatii,  ANACOM, Portugalia, Ovidiu Ghiman, Director de strategie & Business Development Officer, Romtelecom, Romania, Christoph Legutko, Manager standarde wireless si reglementari, Intel, Ruprecht Niepold, Consilier, Future Development Spectrum Policy, DG INFSO & Media, Comisia Europeana, Costas Kapetanopoulos, Director Marketing & Communication, Cosmote Romania, Dorin Odiatiu, Director Marketing, Orange Romania, Mats Nilsson, Vice-Presedinte si Seful Oficiului European de Afaceri, Ericsson, Finn Petersen, Director General Adjunct al Agentiei Nationale de IT si Telecomunicatii din Danemarca si Mihai Tarniceanu, Associate Director, Regulatory, Legal and Corporate Affairs, Vodafone Romania.